CUMPAR TAPASNIC SI BUBERIC(SCROPHULARIA NODOSA)(OFERTELE LA dedemrtn8@gmail.com
Prevenţie: Persoanele predispuse la litiază ar trebui să bea zilnic apă cu o linguriţă de oţet de mere.
Cura cu ienupăr te scapă de pietrele mici O cură cu fructe crude de ienupăr este de mare ajutor pentru bolnavii cu litiază biliară, deoarece previne formarea unor noi calculi şi îi topeşte pe cei de dimensiuni mici. În prima zi se iau patru boabe, care se mestecă lent, timp de 30 de minute, apoi se înghit. În zilele următoare, se creşte doza cu câte o boabă, până în cea de-a 15-a zi, când se reduce cantitatea cu câte o boabă zilnic, până ce se ajunge la doza de patru boabe, aceeaşi din prima zi de tratament.
Pentru a fi şi mai eficient, după o lună se repetă tratamentul, care, în plus, contribuie şi la detoxifierea organismului.
UN ANTIVIRAL NATURAL FOARTE PUTERNIC-laptisor de matca foarte ieftin
Păpădia combate depunerea colesterolului Se prepară un decoct din zece linguriţe de rădăcini şi frunze de păpădie la un litru de apă. Se fierbe ceaiul timp de două minute, apoi se lasă acoperit zece minute. Zilnic, se bea câte o cană, înaintea meselor principale. Rezultatele după o cură de 14 zile sunt: calmarea durerilor, stimularea secreţiilor bilei şi ficatului şi eliminarea colesterolului, prevenind astfel, formarea altor calculi biliari.
Pe lângă calităţile nutritive recunoscute, uleiul de măsline are şi proprietăţi terapeutice. În litiaza biliară, tratamentul combate hiperaciditatea şi dizolvă calculii biliari.
Cadouri din argint

Rostopasca înlesneşte curăţarea bilei
SITE-URI DE VIZITAT 1. http://licitatii-auctions.blogspot.ro/ - MAGAZINE CU PRETURI MICI 2. http://aparatecasnicebune.blogspot.ro/ d. http://www.energeticahidrogenului.blogspot.com -gasiti solutii pentru reducerea consumului de benzina